Feb 19

Melci de acvariu

Introducere

Familia melcilor de acvariu sau Ampullariidae cuprinde melci obisnuiti de apa dulce din multe zone tropicale ale lumii, dintre care unele specii si-au facut loc in comertul acvariofil, devenind astfel animale de casa foarte populare. La succesul lor in aceasta privinta contribuie in mare masura aspectul lor atractiv si dimensiunea relativ mare (5-10 cm/2-6 inch, in functie de specie). Totusi, in ciuda popularitatii lor, exista inca multe conceptii gresite despre acesti asa-zisi melci misteriosi. De exemplu, majoritatea cartilor populare de acvariu numesc acesti melci Ampullaria Gigas sau Ampullaria Cuprina, dar in literatura de specialitate aceste denumiri sunt de ani de zile gresite si invechite. Din punct de vedere istoric, aceste probleme legate de denumiri sunt usor de inteles deoarece multe lucrari ale autorilor din secolele 17 si 18 care au descris acesti melci sunt necunoscute in literatura acvariofila.

Sub nomenclatura general acceptata familia melcilor de acvariu (Ampullariidae) se imparte in cateva genuri. Asolene, Felipponea, Marisa si Pomacea sunt genurile Lumii Noi (America de Sud, America Centrala, Indiile de Vest si sudul Statelor Unite), in timp ce genurile Afropomus, Lanistes si Saulea se gasesc in Africa. Genul Pila este nativ atat in Africa cat si in Asia.

In privinta separarii sexelor la melcii de acvariu exista de asemenea unele conceptii gresite. Contrar gandirii comune, nu toti melcii sunt hermafroditi, melcii de acvariu fiind un exemplu in aceasta privinta, printre multi altii. Aceasta informatie este importanta pentru cei care vor sa inmulteasca acesti melci sau sa previna reproducerea lor. Din pacate, determinarea sexului doar pe baza aspectului fizic este dificila la majoritatea speciilor de melci, in afara cazului in care se imperecheaza sau daca femela depune oua. Melcii de acvariu sunt prezenti intr-o gama larga de ecosisteme de la mlastini, rigole si iazuri pana la lacuri si rauri.

Majoritatea speciilor prefera apele linistite celor repezi si doar cateva specii s-au adaptat raurilor cu curent puternic. Combinatia plamani/branhii la melcii de acvariu reflecta adaptarea lor la habitate cu ape sarace in oxigen. Acesta este adesea cazul mlastinilor si apelor superficiale. Fara plaman, melcii ar depinde complet de branhii, ceea ce le-ar reduce abilitatea de a supravietui. Un alt avantaj al respirarii aerului in combinatie cu un opercul este capacitatea de a supravietui perioadelor de seceta care apar adesea in aceste habitate in timpul sezonului uscat. In aceste cazuri melcii se ingroapa singuri in substrat si hiberneaza cu cochilia bine inchisa.

Cand imprejurarile le permit, melcii sunt activi in timpul anilor fara seceta si frig si nu hiberneaza. Pe langa protectia impotriva secetei, operculul protejeaza melcii si impotriva predatorilor.

Multe specii, mai ales cele din genul sud-american Pomacea, au o alta particularitate anatomica remarcabila: un sifon respirator. Acest organ, format de un pliu al cavitatii la stanga gatului nu prea este vizibil daca nu este folosit. Din cand in cand melcul are nevoie sa-si improspateze aerul din plaman, si atunci muschii acestui pliu se contracta, iar pliul se transforma intr-o structura flexibila tubulara (sifonul), care permite melcului sa respire aer cand este scufundat. Daca stau scufundati, melcii de acvariu au un mare avantaj pentru ca sunt foarte vulnerabili la pasarile mancatoare de oua.

O alta caracteristica, chiar mai remarcabila a melcilor de acvariu o reprezinta oule aeriene. La timpul potrivit, femela paraseste apa pentru a depozita oule pe un tufis de vegetatie care iese din apa, pe un trunchi, o stanca sau orice alt obiect dur. Acest comportament, pe cat se stie, exista numai la familia melcilor de acvariu. Totusi, nu toti melcii de acvariu isi depun oule afara din apa, melcii din genul Asolene, Felipponea, Lanistes, Marisa si posibil Afropomus si Saulea depunandu-si-le in apa in mase gelatinoase de oua, pe vegetatia acvatica, pietre sau alte obiecte.

Melcii de acvariu pot fi tinuti intr-un bazin de pesti standard, dar din cauza apetitului mare pentru plante al celor mai multe specii de melci, acestia nu reprezinta o alegere buna pentru toti acvariofilii. Totusi, asa cum s-a mai spus, Pomacea bridgesi este o exceptie si moare de foame fara o cantitate adecvata de hrana, chiar daca este inconjurata de vegetatie acvatica. Din nefericire, multi oameni, chiar si personalul magazinelor de profil, nu sunt constienti de aceste diferente si considera toti melcii daunatori vegetatiei (o alta idee gresita). Melcii de acvariu pot convietui cu majoritatea pestilor fara probleme, dar speciile de melci mancatori de pesti ar trebui evitate. De asemenea, multi pesti incearca sa le ciupeasca tentaculele, dar aceasta nu este o problema pentru ca melcii se adapteaza rapid si isi tin tentaculele sub cochilie. In general se recomanda un volum de 10 litri de apa pentru fiecare melc de marime medie. De asemenea, este necesara acoperirea bazinului pentru a evita escapadele nocturne. Nu ati fi primii care-si gasesc melcii pe covor. Mai este necesara lasarea unui spatiu de cativa cm intre apa si capac pentru a asigura melcilor aer proaspat. Chiar daca au branhii si plaman, ei se vor ineca fara aer. In cazul in care se doreste reproducerea melcilor, este necesar un spatiu de aproximativ 10 cm pentru ca altfel melcii vor avea dificultati in depozitarea oualelor deasupra apei.

Melcii de acvariu nu sunt pretentiosi in aceasta privinta, ei vor supravietui unor conditii aspre mai bine decat majoritatea pestilor. Luati aceleasi precautii ca si in cazul pestilor pentru a mentine calitatea apei la un nivel acceptabil (filtrare, schimbarea regulata a apei etc.). Totusi, deoarece melcii au nevoie de calciu pentru a-si construi casutele, ei au nevoie de ape neutre spre dure (pH 7 sau peste) si este important sa se tina cont de acest lucru. Daca apa este moale (calciu scazut), concentratia de calciu poate fi crescuta adaugand praf de marmura, piatra de var, cochilii sau preparate vandute in magazinele de profil in acest scop.

Melcii de acvariu nu sunt deloc pretentiosi in ceea ce priveste hrana, ei mananca aproape orice pot rupe in bucati si care poate fi introdus in gura. Legume precum castraveti, spanac, morcovi si salata, hrana pe baza de peste, pesti morti, alti melci si oule lor, alge, creveti sunt mancate fara nici un fel de probleme.

Asa cum s-a mai mentionat, Pomacea bridgesi nu mananca vegetatie decat daca este foarte fina sau moarta si poate fi hranita mai bine cu hrana de pesti sub forma de pelete sau cu legume gatite sau spanac din conserva. Atentie cu aceste alimente, pentru a nu polua apa.

Cantitatea de hrana data melcilor ar trebui adaptata nevoilor lor. In practica, aceasta inseamna sa nu se dea mai mult decat pot sa manance inainte ca hrana sa se deprecieze in apa. Teama de supraalimentare nu este necesara, dar ar fi o idee buna sa se restranga catitatea de hrana in bazinele mai mici pentru a evita o productie excesiva de reziduuri. Deoarece melcii de acvariu au cantitati mari de microorganisme in intestine care ii ajuta la digestia hranei, apa se poate incetosa pe masura ce aceste microorganisme sunt eliberate in apa. Acesta lucru nu este daunator in mod direct si poate fi chiar un lucru bun ca sursa de hrana pentru pesti. O filtrare buna si limitarea cantitatii de hrana pot reduce acest fenomen.

Melcii de acvriu sunt animale tropicale, deci temperatura apei ar trebui sa ramana intre 18-28 °C. Activitatea melcilor de acvariu creste odata cu temperatura si sunt aproape inactivi la 18 °C, in timp ce miscarile lor gratioase pot fi observate incepand de la 24°C. Temperatura nu influenteaza numai activitatea, dar este si un factor important care determina viteza ciclului de viata. La temperaturi inalte, ciclul vital (de la nastere la moarte) este redus de la 4 ani (la temperaturi joase) la mai putin de un an, iar rata reproducerii creste odata cu temperatura.

Reproducerea cu succes a melcilor de acvariu depinde de multe lucruri. In primul rand, este nevoie de un mascul si de o femela, si aceasta este prima problema care apare: cum stim daca-i avem pe amandoi? Din pacate, nu este usor sa vedem diferenta fara exercitiu. Pentru a fi siguri, este cel mai bine sa tinem cativa melci impreuna pentru a creste sansele de avea ambele sexe. Apoi, melcii ar trebui sa inceapa imperecherea si producerea de oua. Temperaturi inalte si un belsug de hrana ar trebui sa declanseze acest proces. Tineti seama ca acesta poate dura ceva timp si deci este nevoie de rabdare.
Anotimpurile pot influenta si ele activitatea reproducatoare a melcilor.

Odata ce oule sunt pregatite, femela paraseste apa pe timpul noptii in cautarea unui loc adecvat depozitarii lor. In acvariu, acest loc va fi pe pereti sau pe capac, in timp ce in iazuri poate fi orice obiect aproape de suprafata apei.

Ouale sunt depuse unul dupa altul si atasate intre ele intr-o reteea stransa. Ele sunt moi si au o culoare laptoasa la depunere, dar se intaresc in cateva ore. Culoarea lor definitiva (alba, verde, rozalie spre portocaliu puternic, in functie de specie) apare dupa o zi sau doua.

Ouale ar trebui sa ramana umede, dar nu ude si niciodata acoperite de apa, pentru ca puii de melc s-ar ineca. In general, aceasta nu ar trebui sa fie o problema intr-un bazin cu capac.

Tineti minte ca nu toate speciile de melci de acvariu depun oua aeriene. Obisnuitul Gigant cu coarne (Marisa cornuarietis), de exemplu, depune oua acvatice in retea gelatinoasa. Dupa 2 sau 4 saptamani (in functie de temperatura) micutii melci sunt gata de eclozare. Reteaua gelatinoasa se inchide la culoare si in cele din urma puii isi fac drum afara mancand materia si in cele din urma cad in apa. Pentru ca multi pesti mananca acesti melci micuti, este o idee buna transferarea lor intr-un bazin separat. Este dificila prinderea melcilor mititei fara a-i deteriora, in schimb este destul de usoara transferarea retelei de oua inainte de eclozare: umeziti ouale si suprafata de care sunt atasati si asteptati putin. Apoi incercati sa miscati ouale pe suprafata pana cand se elibereaza si puneti-le pe un obiect plutitor in noul bazin.

O alta metoda este sa asteptati pana cand melcii sunt gata de eclozare si indepartati reteaua fara a mai conta daca se destrama sau nu si puneti-o pe un obiect plutitor, sau chiar spalati melcutii de masa gelatinoasa tinandu-i in apa si rostogolindu-i intre degete. Prin aceasta metoda se obtine un numar mare de pui sanatosi, daca este efectuata cu grija.

In timpul primelor zile dupa eclozare puii de melc se hranesc cu alge moi, reziduuri sau ramasite de hrana. Acestea sunt intotdeauna prezente intr-un bazin stabil, dar pot lipsi dintr-un bazin nou, deci pregatiti bazinul pentru melci cu cel putin 2 saptamani inainte ca melcii sa eclozeze, sau hraniti-i cu hrana de pesti fina.

Dupa una sau doua saptamani, micii melci sunt capabili sa se hraneasca la fel ca parintii lor.

Pomacea Bridgesi

Melcul Pomacea Bridgesi sau melcul-mar din familia Ampullariidae, care provine din regiunea Bolivia, poate ajunge la dimensiunea de 5 cm, traind intr-o temperatura de 18-28 °C, este erbivor, astfel incat poate distruge un acvariu bine plantat, dar, spre norocul acvaristilor, cel mai adesea se hraneste cu alge, plante putrezite si in primul rand cu mancare pentru pesti, dar pot fi si pesti morti. Melcul-mar este diferit de melcii care apar in mod nedorit in acvarii, din mai multe puncte de vedere. El traieste in mediul sau natural doar in zone cu clima calda tot timpul anului, zone tropicale, deci nu poate fi introdus din greseala in acvariu. Este mai putin prolific, astfel ca rar poate sa devina o problema inmultirea sa exagerata. Efectele prezentei in acvariu a melcului-mar sunt pozitive nu numai in privinta aspectului placut pe care il are, ci si datorita faptului ca acesta consuma resturile de hrana ce raman pestilor, pastrand curatenia acvariului.

Pentru reproducere este nevoie de doua exemplare mature de sexe diferite. Deoarece melcii isi vor depune ouale in afara apei, este necesar sa se lase o zona de 10-15 cm deasupra nivelului apei. Ouale au un diametru variabil, in jur de 2-3 mm. Uneori ouale de la suprafata se usuca, ceea ce compromite sansele de a mai obtine pui din ele. Ouale trebuie mentinute umede, dar nu sub apa, deoarece puii s-ar ineca. Puii ies dupa 2-4 saptamani, iar dupa 2-4 luni ating un diametru de aproximativ 2-3 cm, fiind gata sa se reproduca.

Helisoma Nigricans

Este o specie de melci care isi au originea in Brazilia. Are o forma aproape perfect circulara, iar diametrul abia atinge 1,8 cm. Are culoarea rosie-maro si este foarte sensibil la temperaturi sub 20 °C, cand de obicei moare. O specie foarte asemanatoare, intalnita si in Europa este Planorbis corneus. Este absolut inofensiv, dar nu va trai la un pH mai mare de 7.

Melanoides Tuberculata

Este cel mai comun melc ce exista in acvariile noastre. Se gaseste din Egipt pana in India si are nevoie de o temperatura peste 20 °C. Nu poate trai fara minerale deoarece are nevoie de sare pentru a-si construi cochilia. Se hraneste cu alge si resturi de mancare, ceea ce-l face un excelent “sanitar” al acvariului. Este un melc nocturn, ziua stand ascuns in substratul din acvariu. Niciodata nu ne putem da seama de adevarata populatie care exista la noi in acvariu decat daca stingem lumina si o aprindem dupa 2-3 ore de intuneric. In scurt timp, populatia creste foarte mult si da impresia ca substratul se misca datorita miscarilor lor. Acesta este un avantaj pentru plante pentru ca le aereaza radacinile. Singurul lor dezavantaj este ca patrund peste tot, chiar si in filtru. cateodata se vad zeci de astfel de melci la suprafata apei, ceea ce este un semn de proasta calitate a apei.